Riding alone

Sper sa nu va plictisesc asternand aceste randuri, insa mi-e greu sa descriu doar in cateva cuvinte ce am trait in acest weekend. Gasca de lupi a hotarat cu mult timp in urma ca in weekend-ul 26-27 sep sa-l insotim pe Vali in vizita scurta la Tarnaveni, orasul natal al tatalui sau. Din cauza unei gripe care la tintuit la pat pe Tudor, copilasul lui Vali, el nu a putut parasi Bucurestiul. Avand in vedere ca iesirea fusese planificata de mult timp s-a hotarat sa se plece chiar si fara Vali. Asadar lupii, aka Ove, Babanu, Ciorba, Finu se aflau la sapte dimineata in Agip-ul din Otopeni, Sergiu urmand sa vina direct la Tarnaveni. Din mai multe motive eu initial am refuzat sa merg, insa sambata dimineata, vazand acel cer senin, cum spune lupul Ciorba, vocea interioara imi sopti: suie pe motor si fugi la Tarnaveni. Cu o nerabdare copilareasca i-am spus sotiei planul meu care a fost aprobat cu oaresce rezerve. Cei care ma cunosc stiu ca sunt o persoana foarte rationala si ordonata, care-si planifica din timp toate lucrurile. Iata ca a venit si momentul exceptiilor. Am luat geanta, am aruncat in ea 2 tricouri si blugii, m-am imbracat in piele din cap pana in picioare, mi-am sarutat sotia si copilul, si iata-ma in prima benzinarie de pe Iuliu Maniu in jurul orei 14. Dupa ce am facut plinul l-am sunat pe Ovidiu anuntandu-mi sosirea pe seara si m-am suit pe A1 catre Pitesti.
In graba cu care mi-am facut bagajul am zarit pe birou mp3 playerul, pe care eu de regula il folosesc doar in extrasezon cand ma deplasez la birou cu metroul. Am verificat doar ca are baterie, habar nu aveam ce se gaseste pe el. In benzinarie mi-am montat playerul la casca si primii 20 de km de autostrada i-am petrecut ascultand Radio Romania Actualitati. Mi-am blocat acceleratia la 100 km la ora, moment in care semnalul radio se departa din ce in ce mai mult, pana cand in casca am auzit un prelung fasait... Am scos playerul din buzunar am apasat next, next, next, all si in casca am auzit vocea baritonala a lui Andrei Plesu citind insemnarile lui Despre Ingeri.
Pentru a nu parea snob, fac o scurta paranteza. Cei care ma cunosc, stiu ca eu am o relatie, hai sa spunem, ceva mai privilegiata cu muzica, din aceasta cauza in mp3 playerul meu nu se regaseste muzica, cum v-ati fi asteptat, ci cateva audiobook-uri. Explicatia este simpla, nu ascult muzica in mp3 player, deoarece aceasta imi influenteaza profund comportamentul, si riscam ca in cazul unei muzicii foarte placute sa plec catre Tarnaveni si sa ma trezesc in centrul Sucevei, sau reversul medaliei, in cazul unei muzici stresante sa depasesc Hayabuse cu Sportsterul.
Revenind la autostrada, eu nu fac parte din persoanele care cred in coincidente, insa in cazul acesta, nimic nu e intamplator... plecasem singur pe motor la un drum de 350 km iar in casca mea continuau sa rasune gandurile lui Andrei Plesu, un adevarat curs de angerologie. Usor usor imi veneau in minte vechile zicale din batrani "Dumnezeul copiilor" si ma gandeam ca daca as fi cazut ca fimiu, as fi avut dubla factura de bazin si clavicula fisurata in 3 locuri. Ultimul capitol al audiobookului se cheama "Ingerii si iubirea" care trateaza relatia dintre om si ingerul sau pazitor, fragment care printre altele m-a trimis cu gandul la filmul "Meet Joe Black".
Mergand spre Tarnaveni, orasul natal al tatalui lui Vali mintea mi-a fugit brusc la modul prin care atat tatal meu cat si al lui Vali, si-au luat ramas bun de la lumea celor vii. Brusc am realizat ca Dumnezeu a avut grija de ei trimitand ingerii...
In urma cu 4 ani tatal meu, care urma sa iasa la pensie peste cateva luni, si-a luat un concediu de aproximativ 30 de zile, timp in care a vizitat multe rude, cunoscuti, persoane pe care nu le mai vazuse de mult timp. Intr-o seara de martie cand eu aveam concert, tatal meu se pregatea sa plece dis de dimineata in Belgia la fratele meu, care de altfel a reprezentat si ultima "revedere" de pe lista lui.... In seara aceea i-am spus: Pa tata, lasa ca ma trezesc de dimineata si ne luam ramas bun. Nu m-am trezit... Din acel moment eu imi sarut copilul si sotia, ca si cum ar fi pentru ultima data, fie ca plec doar pana la serviciu.
Un an mai tarziu, tatal lui Vali soseste in Bucuresti, isi vede fiul, nepotelul, apoi isi cumpara o Yamaha FZR si trece si pe la mine sa vorbim. Dupa ceva timp petrecut impreuna, in care am discutat despre motoare, el fiind familiarizat cu cele pe care noi le numim comuniste, MZ, CZ, Mobra, se suie pe FZR si pleaca la Tarnaveni, undeva pe la ora 11 seara. La cateva saptamani dupa acest drum a plecat in acel loc fara intoarcere.
Pentru ca parcursesem in jur de 180 de km am oprit sa alimentez, dupa un scurt moment de respiro m-am suit pe mobra spre destinatia unde ma asteptau lupii, cabana trei brazi din Tarnaveni, un local eminamente muncitoresc, peste care comunismul si-a pus o amprenta serioasa, iar capitalismul l-a transformat intr-o ruina.
Mergand in continuare pe Valea Oltului zaream cate un tren care trecea agale pe langa apele linistite ale Oltului. Am realizat ca in esenta viata este precum un compartiment de tren, in care pana la o anumita statie m-a insotit tatal meu, dupa care el a coborat, iar locul in compartiment a fost luat de fiul meu. Ma rog la Dumnezeu ca si eu sa fiu anuntat cand trenul va sosi in statia in care va trebui sa cobor.
Cu cat ma apropiam mai mult de Tarnaveni simteam o dorinta nebuna de a-mi strange copilul in brate.
Odata ajuns la cabana, i-am lasat cu gura deschisa pe lupi, care in afara de Ovidiu, nu stiau de sosirea mea.
Seara s-a inchis relativ repede, dupa o pizza si cateva beri.
Dimineata de duminica a continuat cu un mic dejun in cantina muncitoreasca. Inainte de a parasi Tarnaveniul am tinut neaparat sa fac o vizita domnului Salcudean. Pentru cei care nu l-au cunoscut mi-e greu sa descriu in cateva cuvinte un asemenea om. Un munte de om, fost atlet, minte agera, sofer de camion, pasionat de motoare...etc...etc. Cand aprindeam luminarile sub crucea lui imi si inchipuiam cum ar fi stat el pret de minute in sir uitandu-se la fiecare motor din parcare. Pentru a intelege despre ce vorbim, domnul Salcudean repara cutia de viteze de la RABA pe marginea drumului cu o surubelnita si un patent... Imi si inchipuiam dialogul:
-Sa traiti domnul Salcudean, am sosit cu baietii prin Tarnaveni si am trecut si pe la dvs. Stiti pe drum imi cam intrerupea contactul si am avut cateva rateuri...
Pentru cateva clipe am bufnit in ras vizualizand zambetul lui mucalit urmat de replica:
-Aoleu, serios ? Si ce ne facem ? va trebui sa demontam motorul nu ?
Dupa care urma:
-Da-i mah in masa de americani cu inchii lor, tot fier e... da o cheie de 13 sa ti-l pun pe direct si cand ajungi acasa arunca mizeria asta de contact si pune unul nou. Vezi ca se potriveste de la.....
Drumul inapoi m-a facut sa constientizez spusele initiatilor in ale Harley-ului, care-mi povesteau de trepidatii si de faptul ca din cand in cand trebuiesc stranse suruburile indiferent cat de mici ar fi ele. In cazul meu cele de la contact au cedat si dupa cateva peripetii am ajuns acasa teferi si nevatamati.
Intrand in casa mi-am saturat pofta nebuna de a-mi strange copilul in brate, copil care era foarte nedumerit de reactia tatalui lui.
Pe scurt cam asta am trait eu in acest weekend.