De ce Blues ??

De nenumarate ori m-am intrebat de unde aceasta chemare catre muzica... catre blues... n-as putea spune cu exactitate momentul in care m-am hotarat ca asta e calea pe care vreau s-o urmez. De fapt, daca ma gandesc mai bine, astfel de lucruri nici macar nu pot fi cuantificabile, e ca si cum ti-ai pune intrebarea cand m-am indragostit exact de iubita mea... pardon, aici am gresit, femeile intotdeauna stiu data exacta cand ne-am cunoscut... cand ne-am tinut de mana pt prima data... cand ne-am sarutat pt prima data... Mi-e greu sa cred ca aceste lucruri pot fi planificabile, gen ... anul asta o sa ma apuc de cantat si o sa cant... blues, da blues... de ce ?? pt ca suna asa catchy.... viata iti rezerva multe surprize, una ar fi locul unde te nasti, nu cred ca ar mai fi niciun fun sa poti sa-ti alegi unde sa te nasti... uite eu vreau sa ma nasc in Texas, sa am nasul mare si sa cant cu o palarie de cowboy pe cap... desi sunt o fiinta realista, binenteles cu simtul penibilului dezvoltat, intr-o buna zi am pus mana pe o chitara, in acel moment universul s-a oprit o clipa. Binenteles ca nu am luat lucrurile in serios, dupa care brusc m-am trezit cantand pe scena. Mi-au trebuit cativa ani sa inteleg ca nu pot fi placut tuturor, dar cred ca dincolo de toate, cantatul intr-o trupa reprezinta una dintre cele mai solide lectii de viata... in muzica am avut cele mai frumoase momente ale vietii, dar si cele mai descumpanitoare senzatii, lucruri care iti schimba total perceptia asupra relatiilor interumane, relatiilor din plan profesional si de ce nu, si celor din plan sentimental. Stiu ca multi o sa spuna.... inca unul care a descoperit roata, mersul pe jos si apa calda.... pt mine insa au reprezentat o mare experienta pe care nu as fi dobandit-o pana la batranete. Incercand sa-mi fac o autocritica si sa ma privesc cu totul obiectiv, am ajuns la concluzia ca nu regret mare lucru din ce am facut, poate ca daca nu as fi trecut prin lucruri nasoale nu as fi avut parte de acele senzatii unice, care nu se pot explica, doar daca ai trait acele momente stii despre ce este vorba cu adevarat. Momentele in care esti pe scena cu o chitara in mana, cu reflectorul in ochii, cu vibratia ritmului in tine, cu privirile atintite asupra ta, sunt greu de reprezentat pt cineva care are ca unic scop in viata un salariu mai mare si o vila de 18 camere. De-a lungul anilor am ajuns la concluzia ca in general artistii sunt exemplul dintai al paradoxului, desi sunt niste entitati cunoscute, sau sa o spunem altfel, scopul existentei lor este de a-si face cunoscuta opera, in esenta ei sunt niste fiinte foarte solitare si in acelasi timp egoiste.... da da.. egoiste. In momentele in care produci fructul artistic putin te intereseaza impactul asupra publicului, primordiala este dorinta de a-ti satisface setea de creatie, de a-ti demonstra tie ca ceea ce faci se ridica la exigentele tale, ca faci acest lucru si crezi in el, ca prin ceea ce faci te situezi intre anumite repere pe care ti le-ai impus la un moment dat...